ENIGMA OTILIEI ONLINE PDF

Strada era pustie si intunecata si, in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare ca o padure. Intr-adevar, toate curtile si mai ales ograda bisericii erau pline de copaci batrani, ca de altfel indeobste curtile marelui sat ce era atunci Capitala. Vantul scutura, dupa popasuri egale, coamele pomilor, facand un tumult nevazut, si numai intunecarea si reaprinderea unui lan de stele dadea trecatorului banuiala ca mari varfuri de arbori se miscau pe cer. Tanarul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutand, acolo unde lumina slaba a felinarelor ingaduia, numerele caselor. Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant.

Author:Kile Yogore
Country:Moldova, Republic of
Language:English (Spanish)
Genre:Education
Published (Last):26 March 2006
Pages:402
PDF File Size:10.89 Mb
ePub File Size:8.89 Mb
ISBN:206-8-31559-858-4
Downloads:30172
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Kigagul



Strada era pustie si intunecata si, in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare ca o padure. Intr-adevar, toate curtile si mai ales ograda bisericii erau pline de copaci batrani, ca de altfel indeobste curtile marelui sat ce era atunci Capitala.

Vantul scutura, dupa popasuri egale, coamele pomilor, facand un tumult nevazut, si numai intunecarea si reaprinderea unui lan de stele dadea trecatorului banuiala ca mari varfuri de arbori se miscau pe cer. Tanarul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutand, acolo unde lumina slaba a felinarelor ingaduia, numerele caselor. Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadeau un aer barbatesc si elegant.

Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie. Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul in cautarea unui anume numar, se vedea ca nu cunostea casa pe care o cauta.

Strada era pustie si lumea parea adormita, fiindca lampile de prin case erau stinse sau ascunse in mari globuri de sticla mata, ca sa nu 16 G. Calinescu dea caldura. In aceasta obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nici o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior. Insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii opera indeobste a zidarilor italienI , marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirilor, ciubucaria, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, si uscaciunea, care umfla lemnaria, faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi italice.

In apropierea manastirii si peste drum de ea, o casa cu ferestre inalte era inca luminata. In fata ei stationa o trasura luxoasa cu doi cai albi, inauntrul careia dormea, cu capul in piept si cu haturile in mina, un birjar gros, infasurat in tipicul vesmant lung si incretit de catifea.

Tanarul ajunsese cu greaua lui valiza in chip de balerca in dreptul ei si, dupa oarecare examen, se opri lasand o clipa jos povara. Casa avea un singur cat, asezat pe un parter scund, ale carui geamuri patrate erau acoperite cu hartie translucida, imitand un vitraliu de catedrala. Partea de sus privea spre strada, cu patru ferestre de o inaltime absurda, formand in varful lor cate o rozeta gotica, desi deasupra lor zidaria scotea tot atatea mici frontoane clasice, sprijinite pe cate doua mensole.

La fatada, acoperisul cadea cu o streasina lata, rezemandu-se pe mensole despartite de casetoane, totul in cel mai antic stil, dar mensole, frontoane si casetoane erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri, si din crapaturile dintre fatada casei si trotuar ieseau indraznet buruienile.

Un grilaj inalt si greoi de fier, ruginit si cazut putin pe spate, dovedea, pe dreapta, existenta unei curti, in care se zarea prin intuneric atata frunzis si atatea trunchiuri, incat intinderea ei, deocamdata, nu se putea calcula, impresia trecatorului fiind Enigma Otiliei 17 totusi de padure fara fund.

Gri lajul avusese o poarta mare cu doua aripi, legata acum cu un lant. O portita mai mica numai era deschisa, si pe aceea, luandu-si sacul in mana, intra tanarul, dupa oarecare chibzuiala. Ajungand in fata usii de la intrare, el se codi sa urce cele doua trepte de piatra si porni spre fundul curtii spre a vedea daca putea da de cineva in odaile de serviciu. Acolo putu sa-si dea seama ca partea de din dos a casei avea o inaltime mai mare decat a restului, parter si cat formand doua coridoare suprapuse, cu geamlac.

Numai in catul de sus o lampa cu petrol ardea, restul mocnea in intuneric. Tanarul se intoarse spre intrarea din fata si medita un mijloc de a-si vesti prezenta.

Insa nu vazu prin apropiere nici o sonerie, si a bate in usa i se paru, cum era si natural, o absurditate. Intr-adevar, usa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat si descleiat de caldura sau ploaie si bubos de vopsea cafenie, se intindea de la cele doua trepte de piatra, tocite in modul convexitatii, pana aproape sub streasina. Nici o perdea nu acoperea ochiurile de geam, pline de un praf stravechi, pe care se vedeau bine urmele picaturilor de ploaie si ale melcilor fara casa.

Neavand alt chip de ales, tanarul apasa clanta moale si dadu sa traga usa. Dar spre spaima lui, usa cea uriasa se misca aproape de la sine, cazand spre el cu un scartait ingrozitor. Intimidat, astepta ca lumea din casa, intrigata de zgomot, sa navaleasca jos, dar nu se intampla nimic. Tanarul intra atunci, incercand sa inchida cat mai bine infernala usa, si abia inauntru facu uimitoarea descoperire ca manerul de os al unui probabil clopotel interior atarna in sala.

Dar nu indrazni sa sune numaidecat, intr-atat il mira anticamera. Ea era de o inaltime considerabila, ocupand spatiul celor doua caturi laolalta. O scara de lemn cu doua suisuri laterale forma un soi de piramida, in varful careia un Hermes de ipsos, destul de gratios, o copie dupa un model clasic, dar 18 G. Calinescu vopsit detestabil cu vopsea cafenie, tinea in locul caduceului o lampa cu petrol cu glob de sticla in chipul unui astru.

Lampa era stinsa, in schimb o alta lampa plina de ciucuri de cristal, atarnata de inaltul tavan, lumina tulbure incaperea. Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intentia de a executa grandiosul clasic in materiale atat de nepotrivite. Peretii, care, spre a corespunde intentiei clasice a scarii de lemn, ale carei capete de jos erau sprijinite pe doi copii de stejar, adulterari donatelliene, ar fi trebuit sa fie de marmura sau cel putin de stuc, erau grosolan tencuiti si zugraviti cu sablonul si cu mana, imitand picturile pompeiene, si indeosebi porfirul, prin naive stropituri verzi si rosii.

Insa sistemul de perspective si festoane in loc sa fie tratat pe intregul camp al anticamerei, printr-o optica falsa de zugrav, era taiat in doua sectiuni corespunzand fiecarui cat, indicand astfel in chip suparator lipsa de coeziune a planurilor. In sfarsit, tavanul imita prin zugraveli casetoanele unui plafon roman.

Acest sistem de decoratie, precum si crapaturile lungi si neregulate ale peretilor dadeau incaperii un aer de ruina si raceala. Tanarul, hotarandu-se in fine, trase de manerul clopotelului.

Atunci un fel de schelalait metalic rasuna de sus ca-n niste spatii mari si goale cu ecou rau. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara incepu sa scartaie ca apasata de o greutate extraordinara si cu o iritanta incetineala. Cand provocatorul acestor grozave paraituri fu jos, tanarul vazu mirat un omulet subtire si putin incovoiat. Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spana si, din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os.

Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si vadit contrariat. Enigma Otiliei 19 - Unchiul Costache? Batranul clipi din ochi, ca si cand n-ar fi inteles intrebarea, misca buzele, dar nu raspunse nimic. Omul span paru tot asa de plictisit de intrebare, clipi de cateva ori din ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neasteptat de ragusit, aproape soptit, duhnind a tutun, raspunse repede: - Nu-nu-nu stiu nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc Buimacit, tanarul statu locului nemiscat, asteptand o revenire asupra tagadei.

Dar batranul, dupa ce-l privi clipind, cu acea deferenta hotarata cu care indemni pe un individ sa plece, zise din fundul gatlejului: "Buna seara! Tanarul puse mana automatic pe manerul valizei si iesi ametit pe usa gotica si apoi pe poarta ruginita, trecu prin fata muscalului, care sforaia mereu, si porni dezorientat inainte.

Uimirea liceanului va parea nu se poate mai indreptatita, daca vom sti cine era. Sfarsise liceul, trecand examenul de capacitate, si acum venea in Bucuresti la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu.

Acest Giurgiuveanu, caruia obisnuia din familie a-i zice "unchiul", era cumnat al tatalui sau care murise de un an. Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sange.

Singura lui sora, sotia lui Costache Giurgiuveanu, cel cautat, murise si ea de mult. Vaduv el insusi de vreo zece ani, doctorul isi tinuse baiatul mai mult in pensionate si in 20 G. Calinescu internate. Dupa o lunga boala plictisitoare, se stinse si el, cu satisfactia ca copilul e mare si cu viitorul oarecum asigurat.

In afara de un oarecare depozit in bani, doctorul lasa lui Felix o casa cam veche dar solida si rentabila in strada Lapusneanu. Pentru administrarea acestor bunuri, fusese indicat ca tutore "unchiul Costache", cumnatu-sau.

De un an de zile, Giurgiuveanu reprezenta pe Felix in raporturile cu scoala, platea taxele, semna in calitate de corespondent, iar Felix, la randul lui, ii trimitea stiri despre el. De altfel, relatiile acestea nu erau deloc pricinuite de simpla intamplare a tutelei: "unchiul Costache" si "verisoara Otilia", care trecea in genere drept fata lui Costache, fusesera totdeauna numele cele mai pomenite din casa doctorului Sima si socotite ca simbol al rudeniei apropiate.

Felix nu vazuse pe Costache Giurgiuveanu decat cu multi ani in urma, ca copil, si tot atunci o cunoscuse si pe Otilia, care era o simpla fetita. Dar in fiecare an scria la sarbatorile consacrate si in alte cateva imprejurari "unchiului Costache", intreband ce mai face "verisoara Otilia", iar Otilia scria "unchiului Iosif", intreband ce mai face "varul Felix".

Tanarul fiu al doctorului si Otilia erau astfel in chip oficial intimi prin corespondenta si desigur ca, daca s-ar fi intalnit, n-ar fi putut decat sa continue si oral stilul familiar din scrisori. Zapaceala lui Felix era dar explicabila. Numarul casei il cunostea infailibil, iar in casa locuiau "unchiul Costache" si "verisoara Otilia".

Ramasese hotarat, in urma unei corespondent e pe care o tinea, nu-i vorba, cu Otilia, ca, indata ce va termina liceul, va veni la Bucuresti, in vederea continuarii studiilor, urmand sa locuiasca la unchiul-tutor in strada Antim. Il vestise la vreme printr-o scrisoare, si acum ii era dat sa primeasca acest raspuns ciudat.

Felix isi cerceta bine memoria, spre a vedea daca nu cumva are o lipsa, dar lucrul era Enigma Otiliei 21 cu neputinta. Acela era numarul. Cauta mai departe vreun bis si se gandi la posibilitatea ca in curtea unchiului sa fie mai multi locatari. Stia insa bine ca Giurgiuveanu era proprietar si nu inchiria, si un chirias, de altminteri, ar fi stiut la cine sta. Mai mult muncit de ciudatenia acestei intamplari decat de problema petrecerii noptii in necunoscut, Felix mergea in nestire inspre strada Arionoaiei, cand, deodata, o imagine i se fixa in minte.

Pe un carton mic, o fotografie-vizit in tonalitate cafenie spalacita infatisa un om cu capul aproape depilat, cu ochii foarte proeminenti si cu buze groase, cu numai cateva fire negre rare in loc de mustati. Aceasta fotografie, care se afla pe biroul tatalui sau, ii destepta in minte, nu stia de ce, ideea unui hot de copii mici. Insa era sigur ca fotografia reprezenta pe unchiul Costache.

Omuletul de pe scara scartaitoare, mult mai batran, era aidoma moralmente cu unchiul din fotografie. Un fior necunoscut de experienta rea trecu prin sufletul candid al lui Felix: Sa nu vrea sa-l primeasca "unchiul"? Dar de ce? Desigur ca nu a lamurit bine. Poate scrisoarea n-a sosit si nu se asteptau sa vina asa tarziu, noaptea. Totusi, spusese raspicat: "Eu sunt Felix!

Dupa o asteptare chinuitoare, scara incepu sa scartaie greu, si batranul span aparu din nou cu ochii mirati. Glasul acestuia pieri de emotie, si inima-i zvacni cu violenta in piept. Incerca sa-si adune puterile, cand o voce cristalina se auzi de sus: - Dar, papa, e Felix! Calinescu Felix privi spre capatul scarii ca spre un cer deschis si vazu in apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri.

Atunci batranul, ca si cand totul s-ar fi petrecut in modul cel mai firesc, fara nici o lamurire asupra atitudinii dinainte, clipind molatic din ochi, cu aceeasi duhoare de tutun si cu acelasi glas fara acustica, zise lui Felix Sima: - Ia-ti geamantanul si vino sus! Urcara amandoi pe scara paraitoare si se gasira intr-un soi de antreu pe care tanarul nu avu ragaz sa-l examineze, ramanand totusi cu sentimentul ca mobilele erau toate acoperite cu niste camasi de materie fumurie.

Fata, subtiratica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat.

Felix ii stranse mana si avu o clipa impulsiunea de a i-o saruta, insa fata i-o trase cu mult inainte de a lua o deciziune si i-o trecu sub bratul stang. Eu sunt Otilia. Apoi, parandu-i-se ca tanarul nu reactioneaza destul de calduros, intreba, intorcand adanc fata spre el: -- Oare nu-ti pare bine?

Condus de Otilia si urmat de batran, Felix intra intr-o odaie foarte inalta, incarcata de un fum des si intepator de tutun ca o coverta de vapor pe Marea Nordului.

BIOCARBURANT ET AUTOSUFFISANCE ALIMENTAIRE AU SENEGAL PDF

enigma shinnobu 2019

.

DENSHO BUJINKAN PDF

Enigma Otiliei

.

Related Articles